Vespera lansează albumul „Imago”

VESPERA anunță lansarea unui nou material discografic, „IMAGO”. Acesta conține zece piese, abordate în stilistici variate și include colaborări cu diverși artiști.

Albumul urmează să fie promovat printr-un turneu în țară, detaliile căruia vor fi dezvăluite în curând. În același timp, formația de modern metal anunță și pregătirea unor videoclipuri, aflate în stadiu de post-producție și urmând a fi lansate în această primăvară.

„S-a muncit mult pentru acest album, căruia i-am dedicat tot timpul și toată energia noastră. Acum suntem pregătiți să culegem roadele”, declară membrii trupei.

Vespera (Dorin Panduru, Andrei Călbăjos, Teodora Bârla, Till Djent și George Chereji) a luat ființă în anul 2005, integrându-se rapid printre nume mari ale scenei rock și metal. Trupa a concertat în toată țara și nu numai în cadrul mai multor concerte și festivaluri, iar în prezent se pregătește pentru lansarea unui nou album.

Mai multe informații despre activitatea trupei se găsesc pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/VesperaRomania/.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *